Inegalitate şi democraţie americană

De Joseph Kishore
20 februarie 2013

Marţea trecută, Preşedintele Obama şi-a început discursul său privind starea naţiunii declarând că redresarea economică este în plină desfăşurare. "Împreună, noi am eliminat molozul crizei," a spus el, " şi pot spune cu încredere reînnoită că starea naţiunii noastre este una puternică."

Cele mai recente date privind inegalitatea socială din Statele Unite, lansate la sfârşitul lunii trecute, oferă însă o claritate mai mare cu privire la ceea ce înseamnă exact această declaraţie. Pentru Obama şi întregul establishment politic, principalii indici ai "crizei" sunt pieţele bursiere şi cu ele, bogăţia elitei corporative şi financiare.

Conform datelor adunare de Emmanuel Saez de la Universitatea din California , între 2009 şi 2011 - primii doi ani de "recuperare", venitul real mediu pe familie a crescut cu 1,7 la sută. Cu toate acestea, Saez observă ca veniturile din top unu la sută au crescut cu 11,2 la sută, în timp ce veniturile restului de 99 la sută au scăzut cu 0, 4 la sută. Prin urmare, cei din top unu la sută au capturat în primii doi ani de recuperare 121 la sută din câştiguri."

Cu alte cuvinte, top unu sută a înghiţit în timpul acestor doi ani totalul veniturilor din creştere, plus 20 de procente. Ceea ce demonstrează aceste cifre este un transfer masiv de avere, o infuzie de fonduri în pieţele financiare în detrimentul majorităţii populaţiei, a clasei muncitoare.

Saez adaugă: "În 2012, venitul celor din top unu la sută va creşte datorită expansiunii preţurilor pe piaţa bursieră, precum şi a retiming-ului de venit pentru a evita ratele de impozitare mai mari din 2013. Între 2011-2012, cei 99 la sută de jos vor înregistra o creştere a veniturilor mult mai modestă decât veniturile din top unu la sută. Acest lucru sugerează că marea recesiunea a deprimat doar temporar veniturile de top şi nu va anula creşterea dramatică a celor mai mari venituri care a avut loc din anii 1970 încoace."

Aceste tendinţe ale cotelor de venituri nu sunt doar produsul abstract al forţelor economice. Ele rezultă dintr-o politică de clasă definită şi neiertătoare urmărită în primul rând de Bush şi escaladată sub Obama. Ca răspuns la prăbuşirea din 2008, care a fost rezultatul speculaţiilor financiare la scară istorica fără precedent, guvernul şi Rezerva Federală au pus la dispozitia băncilor fonduri nelimitate .

Pentru a finanţa boom-ul de pe piaţa bursieră, Fed a achiziţionat din 2008 încoace aproximativ 2 trilioane de dolari în active, în mare parte imprimând o cantitate de bani necesară pentru a fi transferată în sistemul financiar. Guvernele la nivel internaţional au urmat o politică asemănătoare. Rezultatele au fost previzibile: bulele speculative au avut parte de o reflaţie, în timp ce datoriile rele ale aristocraţiei financiare au fost transferate către băncile centrale şi bugetele de guvern.

Corolarul acestor măsuri a fost un atac sistematic şi aflat încă în curs de desfăşurare asupra nivelului de trai a marii majorităţi a populaţiei. În declaraţia sa privind starea naţiunii, Obama a trâmbiţat presupusa renaştere a locurilor de muncă în cadrul procesului de fabricaţie. În realitate însă, doar o foarte mică parte din locurile de muncă distruse anterior au fost recuperate. Obama nu a menţionat că indiferent de locurile de muncă care au fost create, acestea se situează la nivelul celor cu salarii de mizerie, salarii impuse de administraţia Obama în 2009 prin restructurarea industriei auto.

Prin urmare, numărul de "muncitori săraci" din Statele Unite - cei care trăiesc în sărăcie în ciuda faptului că sunt angajaţi - a crescut brusc. În 2011, 47,5 milioane de oameni au trăit în familii cu câştiguri mai mici de 200 la sută a ratei oficiale de sărăcie. Acesta sumă reprezintă aproape o treime (33 la sută) din toate familiile care muncesc, în creştere de la 31 la sută în 2010 şi 28 la sută în 2007.

Aceste cifre nu includ şomerii. În ciuda scăderii ratei oficiale a şomajului, datorată în mare parte milioanelor de oameni care părăsesc forţa de muncă, rata ocupării forţei de muncă rămâne la limita scăzută pe care a înregistrat-o după declanşarea crizei.

În spatele retoricii neconvingătoare despre reapariţia unei "clase de mijloc prospere", Obama a explicat clar că politicile administraţiei sale pe parcursul celui de-al doilea mandat al său vor fi subordonate în întregime intereselor marilor afaceri. El are planuri de a reduce sute de miliarde din programele de îngrijire a sănătăţii.

Cifrele care indică inegalitatea spun mult despre caracterul societăţii americane - o societate dominată de o aristocraţie mică. Programul establishment-ului politic ca un întreg este, mai presus de toate, dedicat pentru a asigura averea acestui strat social. Nu diversele forme de identitate politică, care au devenit componente integrale ale ideologiei de stat formează diviziunea socială fundamentală, ci conflictul dintre această aristocraţie şi clasa muncitoare.

Aceste relaţii sociale sunt esenţiale pentru înţelegerea crizei democraţiei americane. Fără o opoziţie semnificativă din partea mass-mediei sau din cadrul unităţii politice, administraţia Obama şi-a afirmat dreptul să asasineze cetăţenii americani fără o hotărâre judecătorească sau un proces.

Principiile democratice de bază, care merg în urmă cu secole, sunt pur şi simplu aruncate la o parte. După mediatizarea iniţială a memorandumului privind uciderea extrajudiciară a cetăţenilor americani, problema a fost în mare măsură abandonată. John Brennan, arhitectul "listelor de crime" , ales de către Obama pentru a prelua funcţia de lider al CIA-ului, va fi confirmat de către Senat în funcţie pe parcursul acestei luni.

Sub stindardul "războiului împotriva terorii", ultimul deceniu a fost martorul unei expansiuni neobosite a puterii executive, de la detenţie nedeterminată şi comisii militare, la spionaj intern şi dezvoltarea unei baze vaste de date de comunicaţii.

Formele democratice de guvernământ nu sunt compatibile cu nivelurile enorme de inegalitate care pătrund în societatea americană.

Apărarea democraţiei şi opoziţia faţă de inegalitate sunt indisolubil legate şi depind ambele de dezvoltarea unei mișcări politice independente a clasei muncitoare în opoziţie cu capitalismul, fundaţia economică pe care se bazează aristocraţia modernă.