Papa “Războiului murdar”

De Bill Van Auken
18 martie 2013

Timp de o săptămână, mass-media a supus publicul unui val de banalitate euforică legată de alegerea unui nou Papă pentru Biserica Romano-Catolică.

Această sărbătorire non-stop a dogmei şi ritualului unei instituţii, care timp de secole a fost identificată cu opresiunea şi înapoierea, are un caracter profund nedemocratic. Ea reflectă tendinţa înspre dreapta a întregii clase politice şi repudierea principiilor consacrate în Constituţie, inclusiv separarea între biserică şi stat.

Ce departe este strigătul pentru idealurile politice care i-au animat pe cei care au elaborat acest document! Opinia bine fundamentată a lui Thomas Jefferson a fost că " în fiecare ţară şi în fiecare secol, preotul a fost ostil libertăţii. El este întotdeauna în alianţă cu despotul, fiind complice la abuzuri în schimbul protecției sale."

Viziunea lui Jefferson - şi a caracterului reacţionar al prezentărilor linguşitoare din mass-media - nu îşi găseşte o confirmare mai puternică decât în identitatea noului papă, sărbătorit oficial ca un model de perfecţiune al "umilinţei" şi "înnoirii".

Pus pe tronul papal nu este doar un alt adversar înverşunat al marxismului, al iluminismului şi a tuturor felurilor de progres uman, ci şi un om care este profund şi direct implicat în una dintre cele mai mari crime ale secolului de după cel de-al Doilea Război Mondial - "Războiul murdar" din Argentina.

Pe fondul pompei și a ceremoniei de vineri, purtătorul de cuvânt al Vaticanului a fost obligat să abordeze trecutul noului Papă Francis - fostul Arhiepiscop de Buenos Aires. El a respins acuzaţiile împotriva acestuia ca fiind efortul "unor elemente anti-pastorale ale aripii de stânga".

Faptul că "elementele aripii de stânga" au denunţat complicitatea liderilor bisericii în cadrul "Războiului murdar" purtat de junta militară, care a condus Argentina între 1976 şi 1983, nu este nimic surprinzător. Aceste elemente au reprezentat pe mulţi dintre cei - conform estimărilor - 30.000 de muncitori, studenţi, intelectuali şi alţii care au "dispărut" sau au fost ucişi şi pe mulţi dintre ale zeci de mii, care au fost închişi şi torturaţi.

Însă cei mai duri critici ai lui Bergolio vin chiar din interiorul Bisericii Catolice, inclusiv preoţi şi muncitori, care spun că el i-a predat torţionarilor ca parte a unui efort de colaborare pentru "curăţarea" Bisericii de "cei de stânga." Unul dintre ei, un preot iezuit, Orlando Yorio, a fost răpit împreună cu un alt preot după ce a ignorat un avertisment dat de Bergoglio, pe atunci şeful Ordinului iezuit din Argentina, de a opri activitatea lor într-o mahala din Buenos Aires.

În 1985, în timpul primului proces al liderilor juntei militare, Yorio a declarat: "Sunt convins că el însuşi a dat lista cu numele noastre celor de la Navy. " Cei doi au fost duşi la notoriul centru de tortură al Navy School of Mechanics (AEVMP) şi reţinuţi timp de cinci luni înainte de a fi drogaţi şi abandonaţi într-un oraş din afara metropolei.

Bergoglio a fost din punct de vedere ideologic predispus să sprijine asasinatele politice de masă dezlanţuite de juntă. La începutul anilor 1970, el a fost asociat cu Peronist Guardia de Hierro (Garda de Fier) de dreapta, a cărei cadre - împreună cu elemente ale birocraţiei sindicale peroniste - au făcut parte din echipele morţii cunoscute ca Triplu A (Alianţa Anticomunistă Argentiniană). Triplu A a efectuat o campanie de exterminare împotriva adversarilor de aripă stânga a armatei încă înainte ca junta să preia puterea. Adm. Emilio Massera, şeful Navy şi principalul ideolog al juntei, s-a folosit şi el de aceste elemente, în special pentru a scăpa de bunurile personale ale celor "dispăruţi".

Yorio, care a murit în 2000, l-a acuzat pe Bergoglio că a " comunicat cu Amiralul Massera şi că l-a informat că eu am fost şef al guerilei."

Junta privea chiar şi cea mai minimă expresie de opoziţie faţă de ordinea socială existentă sau simpatia pentru cei asupriţi drept "terorism." Celalalt preot care a fost răpit, Francisco Jalics, a povestit într-o carte că Bergoglio le-a promis că va spune armatei că ei nu sunt terorişti. El a scris: " Din declaraţiile ulterioare provenite de la un oficial şi 30 de documente, pe care le-am putut accesa mai târziu, noi am fost capabili să dovedim, fără nicio îndoială, că acest om nu şi-a ţinut promisiunea, ci că, dimpotrivă, că a prezentat armatei o denunţare falsă."

Bergoglio a refuzat să apară la primul proces al juntei precum şi la procedurile ulterioare la care a fost chemat. În 2010, când s-a supus în cele din urmă interogatoriului, avocaţii victimelor au spus că el a fost "evaziv" şi "mincinos."

Bergoglio a susţinut că el a aflat doar după sfârşitul dictaturii de practica juntei de a fura copiii mamelor dispărute. Acestea erau răpite, ţinute până la naştere şi apoi executate, iar copiii lor daţi familiilor celor din armată sau din poliţie. Această minciună a fost expusă de către persoanele care au aplelat la el pentru a-i ajuta să îşi găsească rudele dispărute.

Colaborarea cu juntă nu a fost doar o simplă scapare personală a lui Bergoglio, ci mai degrabă politica ierarhică a Bisericii, care a susţinut scopurile şi metodele armatei. Jurnalistul argentinian Horacio Verbitsky a expus încercările lui Bergolio de a ascunde într-o carte scrisă chiar de el această complicitate sistemică. Propoziţiile compromiţătoare, care proveneau din înregistrarea unei întâlniri între conducerea Bisericii şi juntă din noiembrie 1976, la opt luni după lovitura de stat militară, au fost editate.

Declaraţia ştearsă a inclus promisiunea că Biserica " nu intenționează în niciun fel să ia o poziţie critică faţă de acţiunea guvernului, "deoarece eşecul său ar duce, cu mare probabilitate, la marxism." Se declara şi " întelegerea, aderarea şi acceptarea" de către Biserica Catolică a aşa-numitului "Proceso" care a dezlănţuit un regim de teroare împotriva clasei muncitoare argentiniene.

Acest sprijin nu a fost deloc unul platonic. Centrele de detenţie şi tortură au angajat preoţi, a căror scop nu a fost acela de a-i consola pe cei care sufereau tortura şi moartea, ci de a ajuta torţionarii şi ucigaşii să depăşească orice mustrări de conştiinţă ar avea. Folosind parabole biblice ca "separarea grâului de neghină" ei s-au asigurat că cei care operau aşa-numitele "zboruri ale morţii" - în care prizonierii politici erau drogaţi, dezbrăcaţi complet, urcaţi în avioane şi aruncaţi în mare- executau "voinţa lui Dumnezeu." Alţii participau la sesiuni de tortură şi încercau să utilizeze ritul de mărturisire pentru a extrage informaţii care erau de folos torţionarilor.

Vaticanul a susţinut mereu această colaborare. În 1981, în ajunul războiului argentinean cu Marea Britanie legat de Insulele Malvine (Falkland), Papa Ioan Paul al II- lea a zburat la Buenos Aires. Acolo a apărut alături de juntă şi l-a sărutat pe cel care atunci era şeful juntei, Generalul Leopoldo Galtieri. El nu a spus niciun cuvânt despre zecile de mii de oameni care au fost răpiti, torturaţi şi ucisi.

După cum a menţionat Jefferson, Biserica este "întotdeauna în alianţă cu despotul," , tot aşa cum a fost şi când i-a susţinut pe fasciştii lui Franco în Spania, când a colaborat cu naziştii la desfăşurarea Holocaustului în Europa şi când a acordat sprijinul său războiului dus de Statele Unite în Vietnam.

Cu toate acestea, numirea unei persoane ca Bergoglio drept Papă - şi celebrarea ei în cadrul mass-mediei şi a cercurilor conducătoare - trebuie să servească ca un avertisment puternic. Crimele oribile efectuate în Argentina în urmă cu 30 de ani nu au fost doar acceptate, cei de la putere iau chiar în calcul folosirea unor metode similare pentru a apăra capitalismul de intensificarea luptei de clasă şi ameninţarea revoluţiei sociale.