Eşecul capitalismului

6 mai 2013

Datele privind starea economiei europene publicate pe parcursul săptămânii trecute nu sunt doar expresia unei adânciri a crizei economice şi sociale. Ele au şi un sens istoric profund, indicând falimentul ordinii economice capitaliste.

În cele mai recente previziuni economice ale sale, Fondul Monetar Internaţional a prezis că zona euro în ansamblul său se va contracta în acest an cu 0, 3 la sută şi că Franţa va fi cea de-a treia mare economie care va aluneca - după Italia şi Spania - în recesiune. Contracţia în sine este importantă, însă faptul că ea are loc la aproximativ cinci ani de la debutul crizei financiare indică spre procesele care îi stau la bază şi spre faptul că economia europeană este prinsă într-o spirală descendentă, care se aprofundează.

Spania are acum o rată a şomajului la un nivel de 27 la sută, şomajul în rândul tinerilor ridicându-se la 57 la sută. Mai mult de şase milioane de muncitori spanioli sunt şomeri. În Franţa, numărul total al şomerilor, care nu au lucrat deloc în lunile precedente, a crescut la un record de 3,2 milioane. În cadrul Uniunii Europene, 26 de milioane de oameni, reprezentând 12 la sută din forţa de muncă, sunt şomeri.

În Marea Britanie, creşterea economică din ultimul trimestru a fost de doar 0,3 la sută. În timp ce acest lucru a determinat un oftat de uşurare în cercurile oficiale, deoarece Marea Britanie a putut astfel evita o a treia scădere economică succesivă, faptul că economia sa este încă cu 2,6 la sută mai scăzută decât atunci când a început criza rămâne neschimbat.

Marea Britanie a înregistrat cea mai profundă şi mai prelungită scădere a produsului intern brut într-un secol. În timpul Marii Depresii, încetinirea creşterii în anii 1970 şi recesiunea de la începutul anilor 1990, creşterea economică reîncepuse deja la patru ani de la debutul crizei.

Mai mult, perspectivele economice europene se înrăutăţesc. Într-un discurs ținut săptămâna trecută, directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional David Lipton a avertizat că Europa se confruntă cu riscul unui "scenariu de stagnare". Investiţiile sunt în scădere, şomajul continuă să crească [şi] pieţele financiare rămân fragmentate."

Cu toate acestea, situaţia europeană este doar cea mai evidentă expresie a stării capitalismului global, ca un întreg. Creşterea în economia Statelor Unite este anemică, de doar 2,5 la sută, în timp ce şomajul rămâne la niveluri aproape de depresie, sărăcia creşte şi inegalitatea socială se lărgeşte. În timp ce Rezerva Federală varsă bani în pieţele financiare, crescând profiturile corporative, veniturile reale pentru masa populaţiei continuă să scadă.

Pentru mass-media burgheză, experţii şi analiştii săi, agravarea poziţiei sociale a masei largi a populaţiei este doar o altă expresie a unei "noi normalităţi." Nici unul dintre ei nu simte vreodată nevoia să explice motivul pentru care, pe fondul celor mai mari descoperiri ştiinţifice şi tehnologice din istorie, secţiuni tot mai mari ale populaţiei sunt sărăcite.

Semnificaţia unei astfel de dezvoltări a fost însă elaborată de Karl Marx cu mai mult de 160 de ani în urmă. Un astfel de fenomen, a explicat el, arată că burghezia este inaptă pentru a mai fi în continuare clasa conducătoare în societate şi pentru a impune acesteia condiţiile de existenţă asemeni unei legi supreme.

În cadrul unui forum organizat recent de Banca Angliei în Londra, economistul şef al FMI Olivier Blanchard a subliniat ceea ce el a numit lecţii ale crizei. A fost o mărturisire a falimentului intelectual şi politic.

Blanchard a recunoscut că a fost complet surprins de erupția crizei financiare din 2008, el fiind convins că astfel de lucruri nu ar mai putea avea loc. El nu a luat în considerare interconexiunea economiei mondiale care a dus în 2009 la o prăbuşire comercială la nivel mondial.

În plus, după ce a recunoscut că "instrumentele monetare şi fiscale tradiţionale pur şi simplu nu sunt suficient de bune pentru a se ocupa cu problemele specifice ale sistemului financiar," el a declarat că este nesigur că aşa-numitele instrumente macroprudenţiale ar putea reglementa într-adevăr sistemul financiar.

Cu siguranţă, Blanchard nu este singurul care gândeşte astfel. În luna septembrie, în urma deciziei Rezervei Federale de a extinde politica sa de facilitare cantitativă, Richard Fisher, un membru al Comitetului Federal de Operaţiuni de Piaţă, a recunoscut că "nimeni nu ştie cu adevărat ce ar funcţiona pentru a aduce economia înapoi pe cursul său" şi că nicio bancă centrală " nu are experienţa de a naviga cu succes înspre o întoarcere acasă din locul în care ne aflăm acum."

Aceeaşi nedumerire a reieşit şi la o reuniune a economiştilor de nivel superior convocată de FMI după reuniunea sa de primăvară de la Washington, luna trecută. Laureatul Premiului Nobel, George Akerlof, a asemănat criza economică cu o pisică care s-a suit într-un copac, nu mai ştie cum să coboare şi acum e pe cale să cadă. Un alt economist a explicat că după cinci ani ar fi timpul să dăm pisica jos din copac, iar laureatul Premiului Nobel Joseph Stiglitz a explicat: "Nu există nicio teorie economică bună, care să explice de ce pisica se afşă încă în copac."

Falimentul scolasticii medievale şi a ordinii sociale feudale, care îi stau la bază, au fost exprimate în discuţiile legate de numărul îngerilor care ar putea dansa pe capul unui ac.

Dacă discuţiile teologilor moderni ai capitalismului despre pisici căţărate în copaci par a fi ridicole, ele nu este un rezultat al eşecurilor lor personale. În cele din urmă, ei sunt incapabili să ofere o explicaţie pentru cea mai profundă criza din ultimele trei sferturi de secol, deoarece ordinea socio-economică pe care ei o apără se opune oricărui progres istoric din viitor.

Cu toate acestea, sub suprafaţa nedumeririi lor se află teama crescândă că această defalcare economică va produce o creştere extraordinară a luptelor sociale şi de clasă. Recent, un articol major în revista Time a remarcat că Marx a teoretizat că "sistemul capitalist va sărăci în mod inevitabil masele lumii atunci când averea va deveni concentrată în mâinile câtorva lacomi, provocând crize economice ... Există tot mai multe dovezi care sugerează că el a avut dreptate."

În timp ce ideologii clasei conducătoare s-au folosit de prăbuşirea URSS pentru a proclama sfârşitul socialismului, economiştii şi experţii din mass-media nu spun nimic despre eşecul capitalismului.

Numeroasele statistici din Europa şi din altă parte a lumii arată că capitalismul a intrat într-o criză terminală, cu implicaţii revoluţionare.

Dezintegrarea intelectuală a apărătorilor ordinii burgheze indică faptul că o luptă politică conştientă a clasei muncitoare, bazată pe un program al internaţionalismului socialist, va deschide căile pentru a conduce societatea afară din spirala descendentă de degradare socială care marchează defalcarea sistemului de profit.

Nick Beams